Primăria lui Piedone a început să ridice mașinile abandonate

Primăria lui Piedone a început să ridice mașinile abandonate
Publicat: 17/11/2020, 15:48

Primăria Sectorului 5 a identificat 335 de mașini abandonate pe raza sectorului, iar opt dintre acestea au fost ridicate marți, a anunțat administrația condusă de Cristian Popescu Piedone.

„Autoturismele ridicate și bunurile din interiorul acestuia vor fi inventariate, expertizate, ridicate, transportate și depozitate prin grija Direcției Generale de Poliție Locală Sector 5.

Unde se vor depozita mașinile

Depozitarea se va face în locul special amenajat din Drumul Cooperativei nr. 75B, Sector 5. Menționăm că sunt ridicate doar mașinile abandonate și cele declarate fără stăpân, care fac obiectul Legii nr.421/2002, nu și cele parcate neregulamentar”, se arată într-o informare a primăriei.

Potrivit sursei citae, proprietarul sau deținătorul legal poate să revendice vehiculul în cel mult 30 de zile de la data anunțului public, iar acesta se va elibera pe bază de proces-verbal de predare-primire, cu îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor Art. 7 din Legea 421/2002, respectiv după achitarea integrală a taxelor/ tarifelor și cheltuielilor efectuate cu ocazia ridicării, transportării și depozitării.

Mașinile nerevendicate, trecute în proprietatea Municipalității

„În situația în care vehiculul nu este revendicat de către proprietar sau deținătorul legal în termen de 30 de zile de la data anunțului, acesta va fi trecut în proprietatea privată a Municipiului București, prin dispoziție a Primarului Sectorului 5.

Prin această acțiune, Primăria Sectorului 5 își dorește să rezolve problema mașinilor abandonate, multe dintre acestea reprezentând un real pericol pentru sănătatea oamenilor, după ce au devenit spații de depozitare a gunoaielor”, se mai arată în comunicatul administrației din sectorul 5.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Regula este obligatorie pentru absolut toți posesorii de mașini. Legea de la care nimeni nu...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Au trecut 62 de ani de când Marilyn Monroe i-a cântat „Happy birthday mr. President”...
×